Pregătire fișier15 iul. 2026 · 6 min citit

    Ce fișier trimiți pentru tipar: checklist complet

    Bleed, zonă de siguranță, CMYK, fonturi convertite, contur de tăiere. Checklistul care scurtează drumul de la fișier la BT.

    ECFondator Etichetaria
    Fișier vectorial de etichetă deschis în editor, cu conturul de tăiere vizibil

    Majoritatea întârzierilor la o comandă de etichete nu vin din producție, ci din fișier. Un PDF fără bleed sau cu text prea aproape de margine înseamnă un tur de corecții și o zi pierdută. Checklistul de mai jos acoperă tot ce verificăm noi la preflight, ca să treci direct la bun de tipar.

    Format și rezoluție

    • PDF/X-4 este formatul ideal. Acceptăm și AI sau EPS cu resursele incluse.
    • Imaginile raster: minim 300 dpi la dimensiunea finală, nu la 50% scală.
    • Fără compresie agresivă JPEG pe fotografii de produs - se văd artefactele la print de 1200 dpi.

    Bleed și zonă de siguranță

    • Bleed: 2 mm pe fiecare latură, cu fundalul extins efectiv în el, nu doar cadrul mărit.
    • Zonă de siguranță: 2 mm în interior. Text, logo și elemente critice stau în interiorul ei.
    • Pe etichete rotunde sau ovale, crește zona de siguranță la 3 mm - abaterea de tăiere se vede mai ușor pe curbe.

    Culori

    Lucrăm CMYK. Dacă trimiți RGB, convertim noi, dar rezultatul poate diferi de ce vezi pe ecran, mai ales pe verzuri și albastruri saturate. Dacă ai o culoare de brand critică, spune-ne referința Pantone și o simulăm cât mai aproape în CMYK, cu proof fizic înainte de tiraj. Negrul pentru suprafețe mari: folosește rich black, nu 100% K singur.

    Straturi tehnice

    • Contur de tăiere (die line): vector, pe strat separat, culoare spot denumită clar, setat pe overprint.
    • Alb opac pe materiale transparente: strat separat, în spot, cu indicație unde se aplică.
    • Hot foil sau embosare: strat separat, doar în vector 100%, fără degradeuri.
    • Fonturi: convertite în curbe. Elimină orice risc de substituție.

    Ce livrăm înapoi

    După preflight primești un PDF de bun de tipar cu conturul de tăiere vizibil, dimensiunile finale și, la cerere, un proof fizic pe materialul ales. BT-ul semnat este referința pentru tot tirajul.

    Despre autor

    · Fondator Etichetaria

    Se ocupa de productia de etichete autoadezive si de partea tehnica a comenzilor: alegerea materialului, adezivul potrivit pe recipient, finisajele si pregatirea fisierelor pentru tipar digital.

    Pasul urmator

    Cere o oferta tehnica personalizata in 24h, cu recomandari de material si finisaj.

    Intrebari frecvente

    • Nu am designer. Puteți face voi fișierul?

      Da, avem consultanță de design și pregătire de fișier pentru tipar. Pornim de la logo și textele tale.

    • Trimit un JPG. Merge?

      Merge doar dacă e la 300 dpi în dimensiunea finală și acceptăm o etichetă fără elemente vectoriale. Pentru text clar și contur curat, recomandăm PDF vectorial.

    OFERTĂ

    Trimite-ne specificațiile. Răspundem în 24h.